Skip to content

Contemplând relația în care te afli

20.09.2021#Schimbare, #Iubire, #Relații

Cunoști momentul acela în care îți dai seama că de ceva timp nu mai ești fericit în relația în care te afli și totuși nu știi ce să faci mai departe? Momentul în care începi să faci socoteala a ce merge și ce nu merge, în care îți întrebi inima ce simte și ea îți răspunde că nu știe?

 In rolul meu de psihoterapeut am văzut acest moment ca pe un dialog între partea rațională care spune: „unde este cel de care m-am îndrăgostit?", „ de ce nu mă mai simt înțeles?“, „ce se întâmplă cu noi?“, și partea emoțională care se simte abandonată de ceva timp, care simte singurătatea din cuplu, dar care tânjește după afecțiune.

 Acest dialog interior alimentat de certuri și conflicte, de cuvinte ce ating, de tăceri din partea ambilor, te fac să crezi că ești cu relația "undeva la subsol", că nu mai ai ce face, că ești într-un blocaj. Dar nu trebuie să îți pierzi speranța! Cu ajutor specializat însoțit neapărat de motivația ambilor parteneri, am văzut că se poate ieși din subsol și reînvia sentimentul de bucurie de a fi alături de cel drag.

Eu cred că momentele de nefericire dintr-o relație sunt importante pentru că ele au un scop: sunt un indicator că se necesită o ‘diagnosticare’ a relației actuale, pentru a o compara cu idealul imaginat de tine, de a-ți pune întrebări ce funcționează bine și ce trebuie îmbunătățit pentru a fi cât mai aproape de ceea ce îți dorești?

Când vin în terapie cupluri ce își pun astfel de întrebări, de multe ori observ că au petrecut ceva timp cu aceste gânduri și fie nu văd o soluție, fie caută suport pentru a pune în practică soluțiile găsite, de a îmbunătăți relația, sau de a o încheia. Ceea ce mai cred este că atunci când cineva apelează la consiliere o face pentru că se simte mai pregătit să privească realitatea în față. Iar asta necesită curaj și conștientizare.

 Confruntarea cu astfel de probleme în cupluri m-a îndrumat către literatura de specialitate. Astfel am descoperit că de fapt vorbim despre un întreg proces prin care un partener sau ambii trec de-a lungul timpului și care are trei faze: precontemplarea, contemplarea și post contemplarea.

Precontemplarea este perioada în care începi să observi că apar din ce în ce mai multe certuri între voi, poate o ceartă mai mare, sau îți dai seama că nu mai comunicați ca înainte, că începeți să vă depărtați unul de celălalt. Poate unul din parteneri încearcă să rezolve din probleme cu cineva din afara (coleg, prieten), în loc să rezolve situația în interiorul cuplului. Cu toate acestea, împărtășiți încă multe momente bune, aveți interese comune, deci pericolul nu este atât de mare.

De multe ori văd cupluri în aceasta faza, în care ambii parteneri doresc să mai lucreze la a îmbunătăți relația. Și cred că este un moment bun de prevenție, de a clarifica lucrurile până nu se înrăutățesc. Prin terapie se pot identifica situații ce nu au fost dezvăluite partenerului, dar care au avut un impact major în încrederea reciprocă. Sau se poate îmbunătăți comunicarea între cei doi, ori identifica și schimba acele comportamente care nu sunt sănătoase pentru relație.

Contemplarea, a doua fază, este stadiul în care un partener consideră o posibilă despărțire, dar are nevoie de mai multe informații pentru a fi sigur. Este o perioadă foarte confuză, în care câteva zile crezi că gata, vrei să te desparți, iar următoarea săptămână zici Nu!, relația mai poate fi salvata.

In acest stadiu am văzut în cabinet atât persoane individuale care vroiau singure să își clarifice sentimentele, cât și cupluri, în care ambii doreau să-și mai dea o șansă de a salva relația, înainte de a ajunge la divorț, cuvântul fiind deja rostit de câteva ori. Din experiență, în aceasta faza s-au adunat câteva „pietre în pantofi“ cum spune John Gottman, adică multe resentimente de ambele părți, poate trădări din partea unuia dintre parteneri, o persoana s-a schimbat și cealaltă nu, sau trecerea timpului a afectat dinamica dintre cei doi. Mai sunt și cuplurile care au fost supuse deja un timp îndelungat la stresuri cum ar fi: un partener suferă de o adicție, lipsuri financiare, plecarea copiilor de acasă, îmbolnăvirea unuia dintre parteneri.

Aici am văzut că succesul terapiei poate însemna și o finalitate cu divorț, dar un divorț amiabil, în relații amicale.

Postcontemplarea, a treia fază este și cea mai dificilă dintre toate. Unul sau ambii parteneri au ajuns la concluzia că relația este la final, dar se conving singuri că e mai bine să rămână totuși în relație, asumându-și compromisurile de rigoare fie de dragul copiilor, din lipsa siguranței financiare, sau pentru că religia, cultura nu le permite.

Alții ajung la ideea de despărțire, dar partenerul nu este de acord. In acestă categorie este cel mai dificil de lucrat cu cuplurile și de multe ori implică a-l ajuta pe unul dintre parteneri să înțeleagă că relația s-a terminat. De obicei, dacă vin ambii parteneri, unul încearcă să-l ajute pe celălalt să accepte situația și să fie de acord cu despărțirea.

Și încă o a treia categorie, "purgatoriu" cum a numit-o un client, zona în care încă te mai întrebi ce să faci pentru că nu ai ajuns la o rezoluție. Nici să pleci nu poți, dar nici să stai nu te face fericit. Aici am descoperit că de obicei sunt valori morale "eu nu-mi părăsesc familia, copiii’’ sau lipsește curajul de a lua decizia finală și a o pune în practică.

Ca terapeut mi-a fost de mare ajutor aceasta ordonare a fazelor, în special în a-mi da seama de așteptările și motivația pe care fiecare dintre parteneri o aduce în procesul de terapie. Terapia are mai multe șanse de succes când ambii parteneri sunt la fel de motivați să rămână sau să se despartă, adică au un țel comun. Dar există și cazuri cum spuneam mai sus, în care unul dintre parteneri nu a avut deloc idee despre ce se întâmplă în spatele „cortinei“ partenerului și ca urmare procesul terapeutic este mult mai dificil. Aici folosesc mai degrabă conceptul de terapie individuală în prezența partenerului, cu scopul de a-l ajuta pe cel lăsat în urmă să accepte realitatea și să meargă mai departe.

 

Nu există o soluție magică, din păcate relațiile sunt de o complexitate prea mare ca să poată exista o soluție unica gen all-in-one. Schimbările prin care trec partenerii, tipul de atașament al fiecăruia, trecerea timpului, influențele din exterior, toate își pun amprenta asupra unei relații.

Cu o abordare pas cu pas, la momentul potrivit, am văzut că există speranță că situațiile se pot rezolva dacă ambii parteneri doresc asta.

Dacă despărțirea este o opțiune, e bine de știut totuși că există viață și după aceea și de cele mai multe ori oamenii și-o refac și în timp își dau seama că a fost decizia potrivită. 

Cred că mai presus de toate avem o datorie față de noi înșine de a ne trăi această singură viață, de a nu regreta la sfărșitul ei decizii pe care nu le-am luat. Deasemenea, cei care sunt și părinți cred că au o responsabilitate în plus de a modela în fața copiilor o relație sănătoasă, bazată pe dragoste și afecțiune. Pentru că dacă nu de la părinți, de la cine să învețe? 

Închei cu un îndemn pentru fiecare dintre noi: să ne oferim timp să contemplăm asupra relației și să ne întrebăm : sunt bine acolo unde mă aflu acum?

Please feel free to share my article