Skip to content

Cum să stabilești limite sănătoase cu cei din jur ?

28.02.2022#Motivație, #dragoste de sine, #Wellbeing

Partea 1: Ce trebuie să știi înainte de a stabili limite sănătoase?

Pentru a putea avea o relație autentică cu noi înșine, cu familia și prietenii noștri, trebuie să stabilim granițe și limite clare care să ne separe spațiul nostru fizic și emoțional de cel al altora. Acest proces presupune mai întâi să avem o idee clară despre cine suntem. 

Identitatea fiecăruia dintre noi începe să se dezvolte din copilărie și continuă până la maturitate, când înțelegem că putem face parte dintr-o familie, dintr-o comunitate sau cultură, dar putem fi în același timp și persoane individuale, stăpâni pe propriile sentimente, gânduri, credințe și sistem de valori.

Înainte de a ne putea afirma limitele, este important să știm cine suntem, ce este important pentru noi, ce suntem dispuși să facem și ce nu, ce este sau nu negociabil în relațiile cu cei de lângă noi. Pornim de la lucruri mici, cum ar fi muzica pe care o preferăm, până la lucruri mari, cum ar fi ideile și valorile noastre despre relații și viață în general.

Stabilirea limitelor necesită, prin urmare, un grad ridicat de autocunoaștere și de conștientizare a sentimentelor și dorințelor noastre, curaj de a le exprima în fața celorlalți și experiență în folosirea comunicării asertive, adică să știm să ne exprimăm în mod direct, onest și adecvat, ținând cont în același timp și de sentimentele celorlalți.

Care este ideea ta despre limite?

Personal, îmi place să mă gândesc la limite precum îmi imaginez casa și grădina mea: are voie oricine să intre înăuntru, oricând dorește? Este grădina sau casa mea deschisă pentru a fi folosită la discreție de oricine? Reușesc să comunic cu claritate atunci când nu vreau să fiu deranjată și, dacă da, cum comunic? Le dau voie altora să-mi spună cum să-mi decorez casa sau grădina? Stabilesc și aplic consecințe clare dacă cineva îmi depășește limitele? 

Ideea de bază se referă la cât de lejere sau rigide sunt regulile mele de acasă, cât de clare stabilesc aceste reguli pentru mine, în primul rând, și apoi cum le comunic în exterior, astfel încât oamenii să le înțeleagă și să le respecte.

În mod asemănător precum construim uși și garduri mai mari sau mai mici pentru a ne proteja intimitatea și siguranța casei noastre, folosim limite mai rigide sau mai relaxate pentru a ne proteja pe noi înșine și pentru a ne menține echilibrul fizic și emoțional.

Cei mai mulți dintre noi nu au învățat niciodată să spună nu și, ca urmare, spunem mult prea des da aproape automat, fără să luăm în considerare consecințele deciziilor noastre pentru noi, pe termen scurt sau lung. Suntem „ajutoare“ cronice și, de foarte multe ori, căutăm validare și apreciere din exterior sau încercăm să evităm să-i facem pe ceilalți să se simtă inconfortabil, ne "înghițim" cuvintele și părerile. Dăruim continuu, dar mai mult decât ne putem permite să dăm. Acesta este un semn al faptului că avem limite prea relaxate.

 

Ideea de a spune NU nici măcar nu ne trece prin minte, deoarece "a fi amabil" este ceva ce am învățat din copilărie. Problema este că nu putem lăsa ca stima noastră de sine să depindă de ceilalți, fiind mereu pe placul tuturor. În timp, dacă vom continua să-i punem pe alții pe primul loc, ne vom pierde atât încrederea în noi, cât și capacitatea de a ști ce ne dorim cu adevărat. Iar acest lucru va duce la sentimente crescute de furie pentru că ne-am "sacrificat" pentru celălalt (fără să luăm în considerare faptul că a fost decizia noastră) și de durere pentru că, probabil, celălalt nu ne va reciproca ajutorul așa cum ne-am aștepta sau nici măcar nu-și va arăta recunoștința.

Care sunt potențialele obstacole în stabilirea limitelor?

Deși este destul de clar de ce este important să stabilim limite clare, mulți oameni nu o fac din mai multe motive:

•       Nu știu ce vor sau ce simt (din cauza unui nivel scăzut de autocunoaștere)

•       Se tem de reacția negativă a oamenilor, deoarece se așteaptă ca celălalt să fie furios, supărat sau dezamăgit.

•       Se simt vinovați sau rușinați pentru că își exprimă nevoile.

•       Se tem să nu piardă dragostea, prietenia, aprecierea cuiva.

•       Nu știu cum să comunice asertiv și cred în mod eronat că asertivitatea înseamnă agresivitate.

Chiar dacă a-ți stabili limitele poate fi dificil pentru tine, nu este o scuză ca să nu începi de astăzi să faci acest lucru. Da, este o chestiune de antrenament și de a începe cu ceva mic și de a evolua de acolo spre arii mai importante din viața ta, dar nu este imposibil.

Cea mai importantă motivație de a începe este să îți răspunzi la următoarea întrebare:

Ce consecințe crezi că va suferi încrederea ta de sine pe termen lung, dacă nu începi de astăzi să îți stabilești limite sănătoase? 

Tipuri de limite:

Conștientizarea diferitelor tipuri de limite și înțelegerea modului în care te raportezi la ele reprezintă o parte importantă a procesului tău. Iată câteva categorii la care te poți gândi:

•       Limite fizice- legate de spațiul personal, intimitatea și corpul tău, atât în context privat, cât și public. Cât de multă apropiere îi permiți cuiva să aibă în preajma ta? Ești clar cu privire la diferitele reguli pe care le aplici în anumite medii și locuri și cu diferite persoane? Ești conștient de reacțiile corpului tău atunci când cineva îți depășește limitele?

•       Limite ale resurselor de care dispui - dai sau împrumuți lucruri personale (mașină, bani, haine...)? Dar timpul și energia ta? Te angajezi în proiecte sau întâlniri cu prietenii pentru care nu ai timp, de fapt? Cât de conștient ești de modul în care utilizezi aceste două resurse importante?

•       Limite mentale- se aplică gândurilor, valorilor și opiniilor tale și se referă la cât de influențabil ești. Ești prea rigid cu propriile convingeri și nu accepți nicio opinie nouă sau te lași ușor convins de ideile altora și renunți ușor la propriile idei?

•       Limite emoționale - faci distincția între emoțiile tale și responsabilitatea pentru ele, de cele ale altcuiva? Limitele tale sănătoase te împiedică să te simțiți vinovat sau rău într-un mod exagerat pentru sentimentele negative ale celuilalt și să nu iei comentariile neplăcute ca fiind personale? O reacție exagerată negativă sugerează din contră, limite emoționale slabe.

Deși este important să fim conștienți de toate tipurile de limite, în rolul meu de psihoterapeut îi ajut în special pe cei ce vin în prag de burnout, cu probleme legate de stabilirea limitelor ce țin de resurse (timp și energie), dar și pe cei ce au dificultăți în relațiile cu cei apropiați din cauza limitelor emoționale aproape inexistente. În partea a doua a acestui blog, mă voi concentra mai mult pe aceste categorii, deoarece sunt sigură că, odată ce începem să acordăm atenție modului în care ne stabilim limitele într-un domeniu, ne putem extinde abilitățile acolo unde vom simți că avem nevoie.

Please feel free to share my article