Când cineva din jurul tău este furios: cum să-ți păstrezi echilibrul fără să preiei furia

Furia schimbă atmosfera dintr-o cameră. O voce devine mai puternică, mișcările devin mai bruște sau cineva începe să se plimbe agitat, să ofteze sau să vorbească vizibil iritat. Chiar și atunci când furia nu este îndreptată spre noi, corpul nostru se poate încorda. Intrăm în alertă, poate vrem să liniștim persoana, să ne apărăm sau să ieșim din cameră.

Această reacție nu înseamnă neapărat că suntem prea sensibili. Sistemul nostru nervos citește continuu expresiile feței, tonul vocii, postura și mișcările, căutând semne de siguranță sau de pericol. Înainte să apucăm să ne gândim, corpul se poate pregăti deja să lupte, să fugă, să înghețe sau să încerce să-l îmbuneze pe celălalt.

În astfel de momente, scopul nu este să înăbușim furia celuilalt sau să rămânem perfect calmi. Scopul este să rămânem conectați cu noi înșine, să observăm ce se întâmplă și să alegem un răspuns, în loc să fim trași automat în intensitatea momentului.

Există totuși o diferență importantă între a fi lângă cineva furios și a fi ținta furiei sale. Această distincție schimbă ce trebuie să vină pe primul loc, iar mai jos voi reveni la ea.

Acest articol se referă în primul rând la furia exprimată de adulți. Când copiii devin foarte furioși, multe dintre aceleași principii, precum ancorarea în prezent, comunicarea calmă și limitele clare, rămân utile, dar copiii au nevoie și de sprijin potrivit vârstei lor și de co-reglare din partea unui adult de încredere.

Când o altă persoană se înfurie, atenția se poate muta repede spre ea:

Ce o să facă?

Cum pot să opresc asta?

Oare eu sunt de vină?

În astfel de momente, ne poate ajuta să revenim la noi înșine: să simțim tălpile pe podea, sprijinul scaunului, senzația mâinilor așezate una peste alta. Dacă îți ții respirația, las-o să curgă. Dacă simți că maxilarul se încleștează, relaxează-l.

Simplul fapt că observi reacția din corp poate deschide un mic spațiu între emoția celuilalt și ce faci mai departe. Dacă respirația te ajută, lasă expirația să devină puțin mai lentă și mai lungă: asta îi transmite corpului semnalul că ești încă aici și că poți evalua situația cu calm.

De la absorbție la observare

Când absorbim starea emoțională a altei persoane, urgența ei poate deveni rapid urgența noastră. Un mod de a întrerupe acest proces este să descriem în gând, concret, ce observăm de fapt: Vorbește mai tare. Merge repede. Simt o tensiune în stomac. Asta e altceva decât interpretarea: Și-a pierdut complet controlul. Asta o să se termine rău.

Observația concretă ne ține în contact cu ce se întâmplă cu adevărat, nu cu povestea pe care începem să ne-o spunem despre asta. Unora le este util să-și imagineze că privesc interacțiunea de la o mică distanță, nu ca să devină reci sau detașați, ci ca să aibă suficient spațiu interior încât să poată gândi limpede.

A cui este emoția aceasta?

Emoțiile sunt contagioase, iar când cineva este vizibil tulburat, cei din jur încep adesea să se simtă și ei neliniștiți, mai ales cei care au învățat să urmărească îndeaproape starea celorlalți sau să păstreze pacea într-o familie, într-o relație sau la locul de muncă. Ți-ai putea spune în gând: Este furia celuilalt. O pot observa fără să o fac a mea.

Furia poate reflecta presiune, dezamăgire, frică, rușine, neputință sau o nevoie neîmplinită. Când înțelegem asta, ne e mai ușor să fim empatici, deși asta nu înseamnă că știm exact ce se petrece în interiorul celuilalt și nici nu scuză un comportament care rănește. Poți să-ți pese de suferința cuiva fără să-ți asumi responsabilitatea de a o rezolva.

Întrebarea nu este doar de ce are nevoie această persoană? Este și de ce am nevoie eu ca să rămân în siguranță și prezent?

Când distanța este alegerea potrivită

Să ieși din cameră pentru câteva minute nu înseamnă neapărat evitare: poate fi un mod deliberat de a preveni escaladarea și de a-ți păstra capacitatea de a răspunde. „Am nevoie de câteva minute afară. Revin la 15:30.” „Vreau să te ascult, dar nu pot continua cât timp se țipă.” „Acum ies din această discuție. Putem vorbi mai târziu.”

Într-o echipă, asta poate însemna să propui o pauză, să amâni o decizie sau să vorbești în privat, în loc să continui în fața celorlalți. Într-o familie sau într-un cuplu, ajută să spui dacă și când va fi reluată discuția: o pauză clară este altceva decât o retragere pe termen nedefinit sau tăcerea folosită ca pedeapsă. Este de asemenea perfect rezonabil să decizi să nu rămâi într-un mediu în care cineva își varsă în mod repetat nervii, intimidează sau își descarcă furia pe ceilalți.

Când furia este îndreptată spre tine

Dacă furia nu este îndreptată spre tine, principalul lucru poate fi să gestionezi contagiunea emoțională: să-ți păstrezi echilibrul, să nu intri în escaladare și să decizi dacă prezența ta ajută. Când furia este îndreptată spre tine, prima întrebare este alta: Mă simt suficient de în siguranță ca să rămân în această interacțiune?

Când cineva țipă la tine, te insultă, te amenință, te încolțește, te urmărește din cameră în cameră sau te împiedică să pleci, nu este vorba pur și simplu de „o emoție intensă”. În astfel de situații, prioritatea nu este să te explici mai bine sau să-ți reglezi propriul sistem nervos. Prioritatea este să creezi distanță, să cauți sprijin și să pleci, dacă poți face asta în siguranță. Dacă există un pericol imediat pentru tine sau pentru altcineva, contactează serviciul de urgență potrivit.

Chiar și fără un pericol fizic imediat, furia îndreptată direct spre tine poate cere o limită clară: „Pot să discut despre ce s-a întâmplat. Nu accept insultele.” O limită descrie ce vei face tu; nu este o încercare de a-l controla pe celălalt. De exemplu: „Dacă țipetele continuă, voi încheia discuția și putem încerca din nou mâine.”

Expunerea repetată la o furie care sperie sau umilește nu este o ocazie de a învăța să rămâi mai calm. Persoana care își exprimă furia rămâne responsabilă pentru felul în care se comportă.

Calmul nu înseamnă pasivitate

A-ți păstra echilibrul interior nu înseamnă să fii de acord, să tolerezi lipsa de respect sau să nu ai nicio reacție emoțională. Poți fi calm și ferm, poți înțelege că cineva suferă și totuși să spui nu, poți recunoaște că furia are o istorie fără să accepți un comportament care face rău.

Ajută și să nu transformăm calmul într-o nouă cerință față de noi înșine. Uneori corpul reacționează puternic pentru că situația chiar este amenințătoare sau pentru că amintește de ceva din trecut.

Cu cât ne observăm mai mult propria reacție, rămânem în contact cu corpul și alegem o limită potrivită, cu atât e mai puțin probabil să fim trași în furtuna emoțională a altcuiva. Nu putem regla emoțiile altei persoane în locul ei, dar felul în care suntem noi prezenți în acea cameră tot contează.

O energie calmă și echilibrată poate fi la fel de contagioasă ca panica sau furia.