Imaginează-ți că ți se cere să preiei mai multă responsabilitate la serviciu, poate să intri într-un rol mai solicitant sau să ajuți un șef de echipă cu o parte din responsabilitățile lui. Spui da, fără să te gândești prea mult la consecințe.
Furia schimbă atmosfera dintr-o cameră. O voce devine mai puternică, mișcările devin mai bruște sau cineva începe să se plimbe agitat, să ofteze sau să vorbească vizibil iritat. Chiar și atunci când furia nu este îndreptată spre noi, corpul nostru se poate încorda.
Mulți oameni vin la terapie în speranța că vor învăța să comunice mai bine: să se certe mai puțin, să se exprime mai clar și să se simtă, în sfârșit, înțeleși. Și totuși, în anii în care am lucrat cu cupluri, un tipar iese în evidență: rareori comunicarea în sine este cel mai mare obstacol.
Când auzim cuvântul reziliență, ne gândim de obicei la capacitatea unei persoane de a se adapta experiențelor dificile din viață prin flexibilitate emoțională, cunoaștere de sine și moduri sănătoase de a face față. Dar cum rămâne cu relațiile?
Depresia cu funcționare înaltă nu este un diagnostic oficial, ci un termen folosit pentru a descrie oamenii care trăiesc stări depresive, dar reușesc în continuare să-și ducă la capăt responsabilitățile de zi cu zi. Cei care trec prin ea merg în continuare la serviciu.
Pentru că burnoutul este rareori doar o problemă individuală. Cercetările arată constant că nu este suficient să ne concentrăm doar pe angajat, prin instrumente de gestionare a stresului, aplicații de meditație sau program redus.
Poate că nicăieri nu subestimăm importanța recuperării atât de mult ca în dimensiunea mentală a vieții noastre. În cele mai multe medii de lucru primim mesajul că a lucra mai mult și fără întrerupere este cea mai bună cale spre performanțe înalte.
Ieri am recitit primul capitol din Fructele mâniei de John Steinbeck. Există o scenă frumoasă în care, după ce praful a distrus porumbul, femeile și copiii îi privesc pe bărbați. Nu se uită la recolta distrusă; se uită la fețele bărbaților, să vadă dacă se vor frânge.
Ca psihoterapeut, rareori văd burnoutul ca pe un simplu rezultat al unui volum de muncă tot mai mare. E o perspectivă unilaterală, care lasă deoparte puterea persoanei care trece prin el. Ca și cum n-am avea niciun cuvânt de spus în privința a cât de multe ne asumăm.
Un pește nu știe că se află în apă, pentru că apa este mediul lui obișnuit. La fel, oamenii care trăiesc sub stres cronic adesea nu-și dau seama că sunt stresați. Stresul devine „normalul” lor. Până când oboseala și stresul de zi cu zi se transformă într-o epuizare copleșitoare.
Cu cât lucrez mai mult cu cupluri, cu atât observ mai des un tipar asemănător. La începutul unei relații, vedem adesea cele mai bune calități ale partenerului: talentul de a planifica, generozitatea sau poate disponibilitatea de a-i ajuta pe ceilalți.
Ca psihoterapeut, văd adesea cum așteptările contradictorii creează tensiune, fie în relațiile de cuplu, fie la locul de muncă. Cu toții intrăm în roluri cu anumite presupuneri despre ce „ar trebui” să facem noi și ceilalți.
Relațiile biculturale sunt tot mai frecvente, pe măsură ce oamenii își găsesc partenerul în alte culturi și țări. Aceste relații pot fi o bogăție, oferind ocazia de a învăța și de a crește împreună, dar vin și cu provocările lor, mai ales dacă trăiești în străinătate.
Să începi psihoterapia este un pas important, iar drumul până la această decizie arată diferit pentru fiecare: poate dura ani, luni sau doar câteva zile. După ce ai luat această decizie, cea mai firească întrebare este: „Ce se va întâmpla în prima ședință?”
Cu toții ne dorim să ne simțim în siguranță din punct de vedere emoțional într-o relație. Din păcate, tema minciunii și a infidelității apare des în psihoterapie.
Felul în care ne vedem pe noi înșine se reflectă în relațiile noastre. Dacă ai o imagine subestimată sau supraestimată despre tine, merită să o pui la îndoială și să tinzi spre una realistă, plină de acceptare și de compasiune. Toți avem potențialul de a ne dezvolta.
În cabinetul meu de psihoterapie, mulți dintre clienți sunt expați sau oameni veniți din alte țări. Sunt profund îngrijorată când văd adolescenți și tineri care se plâng că sunt hărțuiți la școală.
Uneori, în viața noastră, ne simțim atrași de partenerul nepotrivit și ajungem într-un cerc al nefericirii din care nu mai reușim să ieșim. De ce se întâmplă asta? John Bowlby a fost primul care a descoperit că „toți oamenii au în comun instinctul primitiv că familiarul înseamnă siguranță”.
Toți ne dorim profund să ne simțim ascultați și să știm că celorlalți le pasă destul cât să ne asculte. Când vorbim cu cineva care nu ne ascultă, putem rămâne cu frustrare, cu dezamăgire sau cu impresia că nu îi pasă de noi.
Am un experiment pentru tine: Ce-ar fi ca în zilele următoare să faci un pas înapoi și să observi cum vorbești cu partenerul, soția sau soțul tău? Apoi fă o mică evaluare: cât de mulțumit sau mulțumită ești? Îți place felul în care comunici cu persoana iubită sau e ceva ce ai vrea să schimbi?
Poate te întrebi ce legătură are fotografia unei supe cu terapia. Există un motiv. Nu sunt doar psihoterapeut. Gătitul este o pasiune a mea și îmi place să încerc rețete noi. Iar una dintre emisiunile mele preferate este Chef’s Table, pe Netflix. Deci, care este legătura? Răspunsul e simplu.
Calitatea comunicării noastre și calitatea vieții noastre sunt strâns legate. Cu cât comunicăm mai bine cu ceilalți, cu atât avem mai multe șanse să reușim, atât în viața personală, cât și în cea profesională.
Pentru a construi o relație de iubire de durată, e nevoie să îngrijim câteva elemente esențiale: afecțiunea fizică, încrederea și respectul, prietenia, capacitatea de a ne regla emoțiile, empatia și o comunicare eficientă.
Să știi care este stilul tău natural de comunicare poate fi un pas valoros ca să interacționezi mai bine cu ceilalți, în orice context, și ca să simți mai puțin stres social.
Banii pot fi o mare sursă de stres pentru mulți. Iată ce îmi spun clienții despre felul în care banii le aduc stres și nefericire: • „Câștig foarte bine, dar frica de a-mi pierde banii mă face să muncesc fără oprire, ca să mă asigur că voi avea mereu destui”.
În timp ce mă documentam pentru programul de reducere a stresului pe care vreau să-l creez, am descoperit care era principala mea problemă cu stresul: felul în care îl priveam și felul în care reacționam la el. Îți explic.
De curând mi-a căzut în mână una dintre cele mai bune cărți despre cum oferim și primim feedback. În momentul în care am înțeles cât de util este subiectul pentru terapia de cuplu, mi-am spus: trebuie neapărat s-o citesc.
Adesea oamenii vin la cabinet ca să-i ajut să ia o decizie. Nu e ușor când e vorba de decizii care schimbă viața, cum ar fi: să divorțez sau să rămân în această relație, să accept noul job sau noua poziție, să mă mut în altă țară sau care partener e cel mai potrivit pentru mine?
Probabil cunoști evaluările periodice ale performanței de la serviciu sau de la școală, nu-i așa? Dar mă întreb câți dintre noi fac astfel de evaluări și pentru viața personală.
Când mi-am început studiile, am învățat că terapia de cuplu înseamnă că doi oameni care vor să lucreze la relația lor vin la terapie și își rezolvă problemele împreună. Acum, ani mai târziu și cu mult mai multă experiență cu cuplurile, știu că e mult mai mult de atât.
Cu toții trecem prin momente de discuții aprinse, în care suntem furioși, iritați sau enervați pe partenerul nostru, pe colegi sau pe prieteni. Felul în care ne purtăm ca răspuns la aceste trăiri face diferența în evoluția relațiilor noastre: le poate face mai bune sau mai rele.
Conflictul face parte din orice cuplu. Așa cum spunea Esther Perel, cuplurile trec printr-un ciclu de armonie, dizarmonie și reparare. O ceartă bună este una care se încheie cu o soluție și cu o reparare.
Astăzi am redescoperit din întâmplare, în notițele mele, un rând care îi aparține lui Haruki Murakami, autorul meu preferat. El spunea: „La un moment dat, totul trebuie spus. Dacă nu o faci, rămâi pentru totdeauna prizonierul secretului pe care îl porți în suflet.”
Înainte de începerea anului 2022, ca parte a unui training de dezvoltare personală, a trebuit să fac o listă cu 30 de lucruri pe care doresc să le realizez în acel an. 30 ? M-am întrebat ? Ce să trec oare ca să ajung la cifra cerută ? Părea un lucru imposibil la prima vedere. Dar tema era temă așa că am pus mâna pe creion și am început să scriu. Repede mi-am dat seama că cel mai bine împart lista pe categorii : casă și familie, muncă, dezvoltare personală și fun, prieteni. Așa am ajuns la 30...
De fiecare dată când vreau să scriu un articol, mă surprind întrebându-mă dacă să scriu sau nu. Pe scurt: îmi pun la îndoială propria capacitate de a scrie.
Partea 1: Ce trebuie să știi înainte să-ți stabilești limite sănătoase? Ca să putem construi relații autentice cu noi înșine, cu familia și cu prietenii, avem nevoie de limite clare, care să despartă lumea noastră fizică și emoțională de cea a celorlalți.
Mă plimbam deunăzi cu câinele, ascultând muzică, când mi-au atras atenția versurile unui cântec: „… sunt un visător fericit, cred în iubire …”. În clipa aceea mi-am dat seama că am fost mereu genul de om care crede în iubire, care o caută în multe lucruri, care încearcă să se iubească pe sine.
Asistentul cabinetului
Răspunsuri rapide despre cabinet
Întreabă-mă despre cabinet. De exemplu:
Te rog nu împărtăși aici detalii sensibile despre sănătate. Această conversație nu este stocată: rămâne o oră în browserul tău, apoi dispare.
Vorbești cu un asistent AI, nu cu un terapeut. Conversațiile nu sunt stocate. În caz de urgență sună la 142 (Telefonseelsorge, zi și noapte) sau la 144.