Când devine stresul prea mult?

Imaginează-ți că ți se cere să preiei mai multă responsabilitate la serviciu, poate să intri într-un rol mai solicitant sau să ajuți un șef de echipă cu o parte din responsabilitățile lui. Spui da, fără să te gândești prea mult la consecințe. În acel moment, e plăcut să simți că se are încredere în tine, provocarea pare interesantă, îți aduce mai multă vizibilitate și îți deschide noi perspective.

Câteva săptămâni mai târziu însă, poate începe să apară o altă întrebare. Nu neapărat pentru că regreți că ai spus da sau pentru că ceva a mers prost, ci pentru că începi să te întrebi:

Cum o să fac față noilor responsabilități pe lângă cele pe care le am deja?

Cred că aceasta e o întrebare mai utilă decât aceea dacă decizia în sine a fost corectă. Să preluăm mai multă responsabilitate e adesea exact ceea ce ne ajută să creștem. O anumită doză de presiune ne poate ascuți atenția, ne poate mobiliza energia și ne poate oferi experiența plăcută de a ne întinde dincolo de ceea ce știm deja. Acest tip de „stres bun” se numește eustres.

Dificultatea e că aceeași responsabilitate în plus se poate transforma, fără prea multe semne, din presiune productivă în stres nesănătos. Văzute din interior, cele două pot semăna foarte mult o vreme.

Când „stresul bun” devine prea mult

O distincție care mi se pare utilă este dacă mai putem păstra o ancoră interioară atunci când ne confruntăm cu o dificultate. Când presiunea e gestionabilă, ne simțim poate provocați și poate chiar inconfortabil, dar rămânem conectați cu noi înșine: putem gândi relativ limpede, putem lua decizii, putem cere ajutor și ne putem reveni când ceva nu merge conform planului.

Când stresul începe să ne depășească puterile, apar schimbări în emoțiile, în comportamentul și în gândirea noastră. Putem deveni mai reactivi sau mai iritabili, ne poate fi mai greu să ne concentrăm sau să ne deconectăm, sau ne putem simți tot mai împinși să mergem mai departe, deși suntem obosiți. Alții o iau în direcția opusă și încep să se retragă, să amâne lucrurile sau să-și piardă interesul pentru activitățile care în mod normal i-ar reface.

Ceea ce face ca această limită să fie atât de greu de recunoscut este că putem continua să funcționăm foarte bine și după ce am trecut-o. Participăm în continuare la întâlniri, răspundem la e-mailuri, rezolvăm probleme și respectăm termenele, iar asta poate fi ușor luat drept dovadă că facem față.

Însă mai ales în cazul oamenilor care funcționează foarte bine, întrebarea de multe ori nu este dacă mai sunt în stare să performeze, ci cât efort le cere acum această performanță și dacă între perioadele solicitante au suficient timp de refacere încât ritmul să poată fi susținut.

Corpul tău poate observa înaintea ta

Corpul nostru înregistrează adesea această schimbare înainte să devenim conștienți de ea.

Poate că îți încleștezi maxilarul mai des, îți ții umerii mai sus decât de obicei, respirația ți se face mai superficială în anumite întâlniri sau simți un nod în stomac când îți deschizi laptopul dimineața. Poate simți oboseală la sfârșitul zilei, dar îți e greu să te relaxezi, sau te trezești noaptea și te tot gândești la ce ai de făcut a doua zi.

Aceste senzații nu înseamnă neapărat că ceva nu e în regulă. Ce îți pot oferi este informație despre schimbările față de starea ta obișnuită, mai ales când aceleași semnale încep să apară în mod repetat.

Un mod de a observa mai bine această trecere este să încerci ceva foarte mic: de câteva ori pe zi, și mai ales înainte și după sarcinile care ți se par solicitante, oprește-te pentru scurt timp și întreabă-te ce face corpul tău.

Scopul acestei mici verificări nu este să te liniștești sau să ajungi la o stare ideală de relaxare. Este să observi tot mai precis schimbările din starea ta, pentru că, cu cât îți recunoști mai devreme propriile semnale, cu atât ai mai multe posibilități să răspunzi la ele.

Uneori semnalul apare în comportamentul nostru

Comportamentul nostru poate fi un alt indiciu că marja dintre ce ni se cere și ce avem la dispoziție în acest moment se micșorează.

Poate te răstești la partenerul tău pentru ceva care în mod normal nu te-ar deranja, sau te trezești că ajungi acasă și dai scroll o oră întreagă fără să-ți dorești cu adevărat asta. Poate nu mai faci sport, nu te mai vezi cu prietenii sau nu te mai ocupi de hobby-urile care de obicei îți fac plăcere, nu pentru că ai hotărât conștient că nu mai contează, ci pentru că dintr-odată par încă un lucru care îți cere energie.

Un alt semnal la care sunt atentă este ce se întâmplă când ceva mărunt nu merge cum trebuie. Un șofer mai lent în drum spre serviciu, un e-mail neașteptat, o schimbare de plan sau încă o cerere la sfârșitul zilei pot declanșa o reacție surprinzător de mare față de întâmplarea în sine.

Uneori mă gândesc la asta ca la a trăi fără nicio marjă. Când avem suficientă rezervă interioară, putem de obicei să absorbim o doză de imprevizibil; când rezerva aceasta s-a epuizat, chiar și o perturbare relativ mică poate fi simțită ca o cerință de prea mult.

În loc să interpretezi imediat aceste reacții ca pe niște neajunsuri personale, de tipul De ce n-am pic de răbdare? De ce nu pot face față unui lucru atât de mic?, poate fi mai util să le privești ca pe niște informații și să te întrebi: Câtă rezervă mai am, de fapt, în acest moment?

Un mod simplu de a-ți observa propriul tipar

Un alt mod de a face aceste schimbări mai vizibile este să încerci o scală simplă de la 0 la 10, unde 0 înseamnă foarte puțină activare interioară, iar 10 cel mai intens stres pe care ți-l poți imagina.

Scopul nu este să găsești numărul „corect” și nu există un scor universal la care stresul sănătos devine brusc nesănătos. Mai interesant este cum se schimbă acesta în timp.

Poate începi o întâlnire solicitantă la nivelul 4 pe scala ta și o termini la 7. Creșterea aceasta nu e neapărat o problemă în sine; reacția noastră la stres este făcută să ne mobilizeze atunci când împrejurările cer mai multă energie și atenție. Întrebarea este ce se întâmplă după aceea.

Activarea scade treptat din nou? Te ajută să schimbi ritmul o pauză de prânz adevărată, o plimbare, puțină mișcare, o discuție cu cineva în care ai încredere sau pur și simplu un timp fără solicitări? Sau ești tot la 7 și seara, iar a doua zi dimineața începi deja la 6?

Dacă te uiți la tipar pe parcursul mai multor zile, afli mai mult decât din orice număr luat separat. Faptul că stresul crește nu e neapărat problema; ceea ce merită atenția noastră este atunci când, iar și iar, avem prea puține ocazii să ne refacem după el.

Când observăm mai devreme, avem mai multe opțiuni

Acesta este, până la urmă, motivul pentru care contează să înveți să recunoști pragul de la care stresul devine prea mult pentru tine.

Dacă recunoști acest prag din timp, îți rămâne mult mai mult loc pentru alegeri. Asta poate însemna să preiei noile responsabilități mai treptat, să-ți clarifici prioritățile, să-ți păstrezi o oarecare marjă în săptămână sau să delegi din vechile sarcini.

Poate însemna și să ai o discuție cu managerul sau cu șeful de echipă despre așteptări, înainte ca epuizarea să facă discuția aceasta mult mai grea.

Niciuna dintre aceste reacții nu înseamnă că acel prim „da” a fost o greșeală. Sunt moduri de a ajusta condițiile din jurul acelui „da”, astfel încât o provocare cu sens să aibă mai multe șanse să rămână sustenabilă, în loc să devină treptat o suprasolicitare cronică.

Nu există nicio contradicție între a avea ambiție și a lua aminte la ce îți cere această ambiție. Putem să primim responsabilitatea cu bucurie, să ne placă provocările și să vrem să creștem, rămânând în același timp atenți la semnalele care ne spun când echilibrul începe să se schimbe. De fapt, o creștere sustenabilă are nevoie de amândouă.

Așa că, atunci când spunem da la mai mult, întrebarea nu este „Pot să duc asta?”, pentru că oamenii performanți pot duce adesea foarte multe, uneori mult mai mult timp decât le face bine. Ci: „Cum o să-mi dau seama când prețul pe care îl plătesc ca să duc asta devine prea mare?”

Să-ți descoperi propriul răspuns, din corpul tău, din comportamentul tău, din relațiile tale și din capacitatea ta de a-ți reveni, te poate ajuta să vezi diferența dintre stresul sănătos și ignorarea repetată a semnalelor că ceva trebuie să se schimbe.

Și, ideal, înveți această diferență cât încă ai suficientă marjă ca să alegi ce urmează.