Îndoiala de sine: ce este?

De fiecare dată când vreau să scriu un articol, mă surprind întrebându-mă dacă să scriu sau nu. O voce din capul meu îmi spune că poate nu e nimeni interesat de ce vreau să spun, că oricum e prea multă informație online, că va fi greu să structurez conținutul sau că pur și simplu nu sunt genul de om pentru social media. Pe scurt: îmi pun la îndoială propria capacitate de a scrie.

Am identificat această voce ca fiind îndoiala mea de sine. Și am observat că, din când în când, ea apare și în alte părți ale vieții mele: în relații, în sport, în munca mea.

De cele mai multe ori, odată ce am devenit conștientă de vocea aceasta a îndoielii, ea m-a ajutat de fapt să-mi lărgesc cunoștințele, să caut soluții noi, să duc lucrurile la capăt. Dar uneori, vocea aceasta m-a oprit de la ce mi-ar fi plăcut să fac, m-a „convins” că nu are rost să încerc. Ceea ce, în doze mici, n-ar fi neapărat un lucru atât de rău. Dar cred că, pe termen lung, prea multe gânduri de îndoială ne pot submina stima de sine și ne pot împiedica să ne atingem obiectivele.

Prin psihoterapie individuală am putut identifica acele experiențe care m-au făcut să mă îndoiesc de mine. Am reușit să fac multe lucruri pe care altfel nu le-aș fi făcut. Totuși, din când în când, încă mai simt ecouri ale vechii mele voci a îndoielii, care mă împiedică să fac ce vreau. Așa că am decis să devin și mai conștientă de această voce și să nu mai cred că tot ce spune ea este adevărul.

Nimeni nu e perfect, iar să așteptăm asta de la noi înșine nu e realist.

Îndoiala de sine nu apare din senin. Ea se formează din experiențele din istoria noastră personală și din felul în care le-am interpretat. Fie că a fost divorțul părinților, lipsa unei locuințe stabile, părinți sau profesori critici, comparațiile cu alți copii sau cu prietenii, bullying-ul... ne-am format o părere despre noi înșine pe care, din păcate, ca adulți, am uitat să o actualizăm, am uitat să o privim critic și să ne întrebăm: „chiar așa este?” Îndoiala de sine poate apărea și dacă, în copilărie, cei care aveau grijă de noi ne-au descurajat să luăm singuri decizii. N-am avut ocazia să exersăm luarea deciziilor.

Psihoterapia este, cu siguranță, una dintre căile prin care putem învăța să ne recunoaștem și să ne gestionăm mai bine îndoiala. Putem învăța să ne luăm înapoi controlul asupra deciziilor și acțiunilor noastre. Dar pentru asta este important să fim conștienți de noi înșine, să ne dorim schimbarea și, desigur, să facem primul pas în această direcție.

Și iată provocarea mea pentru tine: ce-ar fi ca săptămâna aceasta să notezi pe o foaie de hârtie de câte ori ai vrut să faci ceva, dar îndoiala te-a oprit? Fie că e vorba să comunici ceva important pentru tine, să faci ce îți dorești cu adevărat sau să iei o decizie mică. Identifică situația și mesajul pe care ți l-ai spus și care te-a împiedicat să faci ce voiai. Este un început bun ca să scoți la lumină vocea îndoielii de sine.

Nu ezita să distribui articolul meu