Ce m-a ajutat să fac față mai bine stresului?

În timp ce mă documentam pentru programul de reducere a stresului pe care vreau să-l creez, am descoperit care era principala mea problemă cu stresul: felul în care îl priveam și felul în care reacționam la el.

Îți explic.

Cei mai mulți dintre noi avem un fel de reacție automată, pe care o dezvoltăm în timp, atunci când ne confruntăm cu situații stresante.

De obicei, reacția noastră este una dintre acestea două:

1. Reacția ineficientă.

2. Reacția eficientă.

Prima reacție (pe care mi-am dat seama că o am) era una de plângere. Îmi doream doar ca lucrurile să fie altfel și mai ușoare pentru mine; mă plângeam de situație prietenilor sau familiei. Întrebarea „De ce mi se întâmplă asta tocmai mie?” nu-mi dădea pace.

Uneori era o reacție de învinovățire: îmi spuneam că probabil era vina mea că lucrurile se întâmplau așa. Alteori simțeam rezistență: nu merit asta, după tot efortul pe care l-am depus.

A doua, reacția eficientă, este asociată mai ales cu sentimentul că stresul poate fi o experiență care ne face mai puternici. Stresul devine o provocare și o ocazie de a ne îmbunătăți performanța la muncă, de a ne întări relațiile cu ceilalți sau de a ne spori starea de bine și vitalitatea.

Dacă putem exersa acest tip de reacție, s-ar putea să simțim pace și acceptare față de situația care ne aduce stres în viață. Putem fi curioși de ce se întâmplă asta și putem încerca să găsim o rezolvare.

În funcție de reacția firească pe care o avem în fața evenimentelor stresante, ne simțim diferit.

Când reacționăm ineficient, suntem plini de învinovățire, critică și plângeri, așa că ne simțim vinovați, ne prețuim mai puțin și ajungem chiar să simțim furie și frustrare.

Dacă adoptăm al doilea tip de reacție, avem ocazia să rămânem calmi în fața stresului, să fim curioși ce putem învăța din experiența respectivă și să fim mai creativi în găsirea soluțiilor.

Exersând o reacție eficientă, putem căuta ce avem de descoperit despre noi înșine și despre ceilalți și putem înțelege că cele mai multe situații stresante pot fi, cu timpul, întoarse în favoarea noastră. Un divorț poate face loc unei relații noi, mai bune. Pierderea unui loc de muncă te poate face să-ți dai seama că îți neglijai sănătatea și familia. Problemele de sănătate se pot transforma în „acum am mai multă grijă de mine”. Pierderea cuiva drag ne poate apropia de alți membri ai familiei și de prieteni.

Cartea lui Kelly McGonigal, „The Upside of Stress”, m-a făcut să reflectez la felul în care privesc stresul.

Cum eu credeam că stresul e ceva rău și că aș face orice ca să-l evit, nu e de mirare că îmi era greu să mă trezesc în fiecare zi cu aceste gânduri și atitudini.

Căutam totuși soluții, dar pornind din rezistență, nu din dorința de a face față unei provocări. Și asta face diferența.

În cabinetul meu, oamenii care văd stresul ca pe ceva dăunător, ceva de evitat, fac tot felul de lucruri: se refugiază în „escapism” (jocuri video, alcool, cumpărături compulsive) ca să scape de emoțiile negative, ocolesc conversațiile dificile și își retrag energia și atenția din orice relație, rol sau obiectiv care le-ar putea provoca stres. Își ignoră sentimentele în loc să facă pași concreți pentru a se ocupa de sursa stresului.

Urmând sfatul lui McGonigal, de acum înainte voi fi mai atentă la felul în care reacționez la stres: voi observa cum gândesc și cum vorbesc despre el. Așa îmi dau șansa să nu mai răspund automat cu rezistență.

În schimb, mă voi concentra să caut provocarea din situația respectivă, îmi voi folosi creativitatea ca să găsesc soluții, voi vorbi cu oamenii nu ca să mă plâng, ci ca să le cer sfatul, mă voi uita la experiențe asemănătoare din trecut și voi aplica ce am învățat din ele.

Cred cu tărie că felul în care ne gândim la ceva poate schimba efectul pe care îl are asupra noastră. Un mod de gândire pozitiv ne poate modela realitatea și viitorul. Efectul la care te aștepți este efectul pe care îl obții.