Iubirea ca antidot împotriva depresiei

Mă plimbam deunăzi cu câinele, ascultând muzică, când mi-au atras atenția versurile unui cântec: „… sunt un visător fericit, cred în iubire …”. În clipa aceea mi-am dat seama că am fost mereu genul de om care crede în iubire, care o caută în multe lucruri, care încearcă să se iubească pe sine. Vreau să împărtășesc cu tine această viziune, pentru că simt și am trăit pe pielea mea că iubirea și legătura care vine odată cu ea sunt antidotul pentru nefericire, singurătate și chiar depresie.

# Ce este iubirea și ce iubim?

Să începem cu definiția iubirii. Cei mai mulți dintre noi, când ne gândim la iubire, ne gândim la iubirea romantică sau la cea dintre părinți și copii. Avem o viziune îngustă asupra iubirii, iar faptele noastre o urmează: ne împing să găsim acea persoană specială din lume care să ne iubească sau să ne întemeiem o familie și să avem copii pe care să-i iubim.

Încă dinainte să învățăm să ne dăruim iubire nouă înșine, suntem gata să o dăruim altcuiva!

Așa cum văd eu lucrurile, căutarea iubirii începe cu regăsirea de sine, cu sentimentul că sunt acasă în mine însămi. Continuă cu creșterea unei iubiri de sine sănătoase și liniștitoare, un punct de sprijin din care să mă conectez cu mine și, mai târziu, cu ceilalți.

Problema este că, de foarte multe ori, ne ignorăm propriile nevoi și ne concentrăm să impresionăm, să fim cea mai bună versiune a noastră, ca să ne placă ceilalți: vrem să fim iubiți. Rareori suntem în contact cu ceea ce ne trebuie, fie că e vorba de corp, de minte sau de inimă. De aceea, o parte din felul în care înțeleg eu găsirea și cultivarea iubirii de sine este să-mi cunosc mai profund nevoile și să le fac un loc generos în viața mea.

A cultiva iubirea de sine înseamnă și să știu cine sunt, cum am ajuns să fiu așa. Înseamnă să văd valoarea atât în experiențele pozitive, cât și în cele negative din viața mea, fără să le judec ca bune sau rele. Întâlnesc adesea oameni care nu au primit destulă iubire și atenție când erau copii și care continuă să se neglijeze la fel.

Întrebarea mea pentru ei este: de ce să nu-ți oferi iubirea pe care o meriți și pe care n-ai primit-o? Ce te face să crezi că nu meriți, doar pentru că părinții tăi nu au știut mai bine? Răspunsul nu poate fi că nu știu cum să facă asta, pentru că am văzut că cei mai mulți devin parteneri minunați și părinți iubitori!

# Să extindem definiția iubirii

În timp ce învățăm să ne dăruim iubire, ar fi bine să exersăm și extinderea definiției iubirii. Adesea, fericirea noastră ține de locul în care ne îndreptăm atenția. Când tot ce ne dorim este să găsim persoana potrivită și nu reușim, suntem nefericiți. Dacă extindem definiția iubirii, ne va fi mai ușor să ne îndreptăm atenția spre emoțiile pozitive, să recunoaștem iubirea mai ușor și în alte contexte, nu doar în cel al relației de cuplu. Uite un exercițiu pe care l-am făcut în cadrul unei formări:

Scrie 150 de cuvinte ale iubirii.

Oricât de lungă ar părea lista, nu a fost atât de greu s-o completez. Pentru mine, a extinde definiția iubirii înseamnă a include cuvinte precum grijă, bucurie, mândrie, a împărți, natură, fericire, prieteni, copii, emoții (de tot felul), soare, oameni, nori, libertate, intimitate, cărți, acasă, mâncare, curcubeu, câinele meu, experiențe, artă, frați și surori, a cere și a oferi ajutor, umanitate, exprimarea de sine, cafea, căldură, gătit, sărut, muzică, poezii…

Dacă ți-ai extinde lista iubirii la 150 de cuvinte, ce cuvinte ți-ar veni în minte?

# Despre a rămâne în iubire

Mai e ceva: odată ce am găsit iubirea, o luăm ca de la sine înțeleasă. Credem că iubirea va rămâne în viața noastră și nu mai facem niciun efort ca să „rămânem în iubire”, cum scria Erich Fromm în cartea sa „Arta de a iubi”.

De fapt, un citat din cartea lui Alain de Botton m-a făcut să mă gândesc la asta: „Am lăsat poveștile noastre de dragoste să se încheie mult prea devreme. Se pare că știm mult prea multe despre cum începe iubirea și nesăbuit de puțin despre cum ar putea continua.” Deși el se referă, desigur, la iubirea romantică, putem extinde ideea la toate relațiile noastre (prieteni, vecini, colegi, străini) și chiar la natură și artă. Dacă vrem să rămânem în iubire, trebuie s-o recunoaștem de la forma ei cea mai mică (o rază de soare pe chip, un tablou frumos, câinele care te întâmpină, zâmbetul unui străin) până la forma cea mai profundă și de durată (cu partenerul, cu cei din familie, cu copiii) și să căutăm și să creăm activ astfel de momente în viața noastră.

Fromm propune să tratăm iubirea ca pe o artă. Asta înseamnă, ca în orice artă, să învățăm partea teoretică, să facem munca practică și, mai ales, să-i dăm prioritate înaintea altor lucruri, precum acumularea de bunuri, succesul sau prestigiul, pentru că cei mai mulți oameni investesc mai multă energie în a le obține pe acestea decât în a iubi.

# Să nu lăsăm iubirea să se transforme în resentiment

Dacă, din cauza unor întâmplări ale vieții sau pentru că ne-am îndepărtat unul de celălalt, pierdem afecțiunea acelei persoane speciale, de multe ori transformăm iubirea în resentiment, indiferență sau ură. Scoatem persoana aceea din viața noastră, uităm cu totul fericirea de la care a pornit totul și, în schimb, ne lăsăm prinși în sentimentele negative ale despărțirii. Când nu mai putem controla ce face și ce simte celălalt, ne întoarcem cu spatele și plecăm, în căutarea altcuiva care să ne dea iubire. Iar asta nu e întotdeauna corect.

Nici atunci nu ne dăm timp să fim doar cu noi înșine, să aflăm cine suntem cu adevărat și să ne întrebăm ce căutăm, pentru că nu suportăm singurătatea.

Cred că a trăi iubirea din plin înseamnă să renunțăm la resentimentele și sentimentele negative față de ceilalți, în timp ce ne acordăm timp să ne vindecăm inima. Cu siguranță vor exista oameni în viața noastră care ne vor răni sau chiar se vor întoarce împotriva noastră. Oricât de greu ar suna, există mereu și o parte bună în asta, o parte care ne poate întări, care ne va învăța să fim mai asertivi, să punem limite, să ne apărăm. În astfel de cazuri, cu timpul, iubirea se poate transforma, foarte probabil, în compasiune, empatie sau prietenie. În clipa în care rămânem în resentiment, ceilalți câștigă. Când cineva mă întreabă cum să se poarte cu o persoană de care se desparte, îi spun să-și imagineze ce fel de relație ar fi cea mai sănătoasă și i-ar face cel mai bine, și să-și lase faptele să urmeze această imagine.

Așadar, ce legătură au iubirea și depresia? Cred că nefericirea se strecoară atunci când nu avem destulă iubire și conexiune în viața noastră, cu noi înșine sau cu ceilalți, atunci când ne îngustăm viziunea asupra iubirii. Nu putem controla dacă cineva ne iubește, dar putem învăța să creștem iubirea de sine și iubirea pe care alegem s-o dăruim. Putem alege s-o creăm în momentele mici, la fel ca în cele mari. Putem lupta, conștient și constant, pentru iubire în viața noastră.

Poți distribui liniștit articolul meu