La un moment dat, totul trebuie spus

Astăzi am redescoperit din întâmplare, în notițele mele, un rând care îi aparține lui Haruki Murakami, autorul meu preferat. El spunea:

„La un moment dat, totul trebuie spus. Dacă nu o faci, rămâi pentru totdeauna prizonierul secretului pe care îl porți în suflet.”

Cuvintele lui m-au atins într-un fel nou, pentru că le-am înțeles dintr-o altă perspectivă, cu mai multă experiență de viață, cu mai multă maturitate.

M-au făcut să mă gândesc la munca mea, unde găsesc atâtea exemple de oameni care îmi spun că pleacă din cabinet ușurați după ce și-au împărtășit gândurile și secretele.

În viața mea, îmi dau seama cât de bine mă simt după ce îmi deschid inima și mintea în fața partenerului sau a prietenilor despre o problemă dificilă sau o teamă pe care o am. Parcă, odată ce un gând e rostit, își pierde puterea asupra noastră, creează distanța emoțională de care avem nevoie ca să ne simțim ușori și liberi, iar emoțiile grele se mai liniștesc.

Dar nu toți ne putem permite să mergem la terapie și nu toți îndrăznim să ne exprimăm cele mai adânci gânduri și sentimente. Sau nu vrem să fim o povară pentru ceilalți, ne e prea rușine să vorbim despre un anumit subiect. Sau sunt lucruri pe care uneori vrem să le păstrăm pentru noi până când reflectăm la ele și le înțelegem mai bine sensul.

Atunci ce putem face?

În astfel de situații, jurnalul a fost mereu un mod de a scoate în afară și de a exprima gândurile și sentimentele.

Când eram adolescentă, îmi scriam gândurile și sentimentele exact cum îmi veneau. Fără corecturi, fără judecăți, doar povestea a ceea ce se întâmpla.

Acum folosesc o formă de jurnal structurat, care mă ajută să-mi pun ordine în gânduri sau să-mi exprim sentimentele atunci când sunt supărată. Mă ajută și să găsesc o direcție în rezolvarea situației și să stabilesc pași concreți. E ca un sfătuitor interior, disponibil oricând am nevoie de el.

Două întrebări sunt preferatele mele: De ce sunt mândră? Pentru ce sunt recunoscătoare?

După ce îmi scriu problemele și caut soluții, să-mi trec în revistă reușitele și lucrurile bune din viața mea îmi lasă un gust dulce la final. E ca un desert ușor după o masă copioasă.

Recunoștința înseamnă să-mi număr binecuvântările. Înseamnă să fiu atentă la oamenii, sănătatea și resursele pe care le am în viață. Simt că, într-un fel, acestea sunt mai mult în afara controlului meu.

Să mă întreb de ce sunt mândră mă ajută să reflectez la contribuția MEA în propria viață și la felul în care îmi asum responsabilitatea pentru acțiunile mele. Întrebarea asta îmi mută atenția de la vechiul obicei de a vedea ce îmi lipsește, ce nu am făcut, spre partea bună: ce am făcut și ce a fost totuși posibil, în ciuda unei situații dificile.

În final, mesajul pe care vreau să ți-l transmit este să îți iei timp pentru tine și să vorbești sau să scrii despre lucrurile pe care le porți în suflet. Nicio intervenție miraculoasă nu ne va face fericiți într-o clipă. Dar să fii acolo pentru tine, să nu lipsești atunci când ai nevoie de tine, îți va ușura inima și mintea.

Dacă vrei, poți distribui articolul meu